Cecuri pentru litigiile de la TAS! Copos i-a mai oferit câteva garanții lui Cristescu pentru a vinde mai repede Rapidul

Cecuri pentru litigiile de la TAS! Copos i-a mai oferit câteva garanții lui Cristescu pentru a vinde mai repede Rapidul
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Pentru a vinde, George Copos s-a decis să-i ofere lui Nicolae Cristescu garanții pentru procesele pe care Rapid le are la TAS

Este posibil ca actele să se semneze mâine, deoarece asociatul lui Cristescu, Adrian Zamfir, nu este în țară, omul de afaceri fiind așteptat să se întoarcă astăzi după-amiază

Conform oamenilor implicați, negocierile dintre George Copos și Nicolae Cristescu au ajuns la un acord, iar astăzi, urmează să semneze actele prin care Rapid își va schimba proprietarul. Luni, după amiază, Cristescu a reușit să obțină de la George Copos promisiunea că șeful de la Ana va plăti toate datoriile care vor apărea până în decembrie 2012.

În acest moment, au sosit la club două decizii de la TAS, hotărâri prin care clubul din Giulești este obligat să  plătească despăgubiri de câte 400.000 de euro lui Marcos Antonio și Julio Cesar. Mai mult, șefii se așteapta ca în scurt timp, pe adresa clubului să mai fie trimise încă două „amenzi” de la Laussane. Cesinha și Bozovic sunt subsemnații cazului, iar Nicolae Cristescu a cerut garanții pentru a nu fi bun de plată în cazul celor doi. Astfel, Copos i-a promis că pentru fiecare litigiu de la TAS va depune o garanție în bilete de ordin sau cecuri bancare.

3 milioane de euro trebuie să achite Nicolae Cristescu pentru a cumpăra Rapidul

Adrian Zamfir, asociatul lui Nicolae Cristescu, este plecat din țară, iar dacă acesta nu va fi prezent la semnarea actelor, atunci contractul de vânzare-cumpărare va fi parafat mâine
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
”Ce au făcut românii, suporterii?”. Mesaj superb după participarea României la EURO 2024
”Ce au făcut românii, suporterii?”. Mesaj superb după participarea României la EURO 2024
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul ACID al divei: „Pentru cei care spun că sunt grasă... ”
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul ACID al divei: „Pentru cei…
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a la punctul III
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a la punctul III
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi în ţara noastră!
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi…
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
România, cea mai nouă forță a Europei. Alianța care ne pune pe harta lumii. S-a semnat
România, cea mai nouă forță a Europei. Alianța care ne pune pe harta lumii. S-a semnat
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după…
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Euro 2024, încheiat brutal pentru România. Ce am demonstrat, unde mai e de lucrat și cu ce rămânem
Euro 2024, încheiat brutal pentru România. Ce am demonstrat, unde mai e de lucrat și cu ce rămânem
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×